HELP ROMANIA

Download referat întreg (click!)

Ce este Dumnezeu, şi cui se adresază oamenii când se roagă? De-a lungul vieţii suntem învatăţi mai multe variante despre Dumnezeu: mai întâi în copilărie credem că Dumnezeu este un bătrân cu barbă albă care se interesează frecvent de ceea ce fac oamenii şi cum respectă ei învătătura lui. Creştinii cred insă cu totul altceva, pentru ei Dumnezeu nu este o fiinţă care poate fi localizată spaţial şi temporal. Dumnezeu nu aparţine acestei lumi, fiind o fiintă transcedentala. În concluzie creştinii cred că Dumnezeu aparţine unei alte lumi, cea superioară.

Dar atunci cum putem ajunge la Dumnezeu? Filosofii antici greci credeau că în lumea superioară putem ajunge doar prin raţiune si nu prin simţuri. De ce nu prin simţuri? Pentru că simţurile ne ajută să inţelegem doar lumea aceasta. Primele concepţii au apărut în antichitatea greacă, unde mai mulţi filosofi au încercat să explice lumea noastră. Fără să vrea au ajuns la concepţia potrivit căreia Dumnezeu este necesar.

Unul din cei mai importanţi este Platon, după care, după lumea noastră, pe care el o numea lumea peşterii există şi o altă lume, lumea ideilor, sau lumea superioară. Lumea peşterii poate fi cunoscută prin intermediul simţurilor, în timp ce lumea ideilor poate fi cunoscută doar prin intermediul raţiunii. Platon aseamănă această lume, a noastră, cu lumea simţurilor, care işi ia realitatea din lumea superioară, lumea ideilor unde predominant este soarele, identificat mai târziu, de Platon cu Dumnezeu insuşi.

Argumentele raţionale pentru existenţa lui Dumnezeu sunt de mai multe tipuri. În primul rând, argumentul ontologic, care se bazează pe analiza conceptului de fiinţa supremă, necesară. Dacă se consideră că este necesar să existe o fiinţa supremă, pornindu-se de la acest lucru, atunci argumentul este cosmologic. Al treilea argument este cel fizico-teologic, în care Dumnezeu are toate atributele, dar noi oamenii, putem să intuim doar unele.

Din perspectiva mea Dumnezeu şi conceptul de "Dumnezeu" in culturile religioase nu este nimic altceva decât ficţiune. Eu sunt de părere că dacă ar fi existat un "Dumnezeu" noi nu i-am şti numele (Dumnezeu), nu am avea de unde să ştim că are "chipul şi asemănarea noastră" atât timp cât nimeni nu a stat personal la o discutie cu el şamd. Eu îl văd pe "Dumnezeu" mai mult ca un punct undeva departe în univers sau ca universul însuşi. Eu personal am Dumnezeul meu, fara nume, fara chip, este întruchiparea binelui şi al răului in acelaşi timp, defapt noi... fiecare persoană în parte suntem o bucăţică mică din el, fiecare dintre noi şi tot ce ne înconjoara (descoperit sau nu) însumându-ne alcătuim un "tot" numit popular "Dumnezeu". Vă rog să vă expuneţi punctul de vedere in comentarii şi să urmăriţi acest filmuleţ...